Trec pe drum şi observ cu bucurie cum, nu doar plantele, gâzele şi păsările revin la viaţă odată cu soarele, ci şi oamenii. Rând pe rând se lasă convinşi că dinţii balaurului, care ţinea soarele prizonier, au început să se topească. Cu oarece speranţă, tot mai mulţi deschid geamurile şi privesc către cer. Trec pe drum şi văd peste tot astfel de ferestre deschise la maximum. Feţele oamenilor sunt mai zâmbitoare. Străzile sunt pline, din nou, de zgomot. Câinii latră parcă mai voioşi ca niciodată. Trec pe drum şi îmi las pielea să se răsfeţe un pic cu mângâierea adierii primăvăratice.

Mă bucur de câteva zile de frumuseţea acestor prime clipe de primăvară ale anului. Mă bucur ca un copil. Şi, tot copilăreşte, mă mir de magia razelor de soare. A venit primăvara. Abia aşteptam.

Voi aţi ieşit din casă astăzi? Aţi văzut cât de strălucitor este cerul? Aţi simţit parfumul îmbietor al ghioceilor? Dacă nu-l ghiciţi în apropierea voastră, mergeţi în piaţă sau pe Centru, unde vânzătorii aşteaptă să vă încânte şi anul acesta cu oferta lor de mărţişoare (Din păcate însă, aceasta este prea puţin originală, prea puţin nouă.). Printre ei veţi găsi şi câţiva vânzători de flori. Luaţi un buchet de ghiocei. Împarfumaţi-vă ziua cu mirosul lor. Învăţaţi să respiraţi profund. Bucuraţi-vă de ei şi primiţi învăţătura ghioceilor. Pentru că ei s-au luptat cu multă pasiune, cu frigul şi zăpada, pentru a răsări acum şi pentru a ne înfrumuseţa un pic zilele. Ei, parcă şi durerea de cap ţi-a trecut, acum că ai mirosit ghioceii.

Anotimpul este abia la început. Încă nu e totul atât de colorat pe cât mi-ar plăcea, dar de abia aştept ca ochii mei să zărească verdele crud al primelor frunze. Să număr câte note sunt în trilul fermecat al vrăbiuţelor. Câte nuanţe există în vopseaua proaspătă a firului de iarbă.

Deşi îmi place mult Sadoveanu, întotdeauna mi s-au părut greoaie pasajele sale de descrieri ale naturii. Superbe, dar greoaie. Poate pentru că am crezut întotdeauna că adevăratul sentiment de încântare în faţa naturii nu poate fi descris cu adevărat. Acum însă nu mă pot opri din descrieri. Nu vreau să spun că ar exista vreo asemănare între mine şi Sadoveanu. Nici pe departe. Dar pur şi simplu nu mă pot înfrâna din a vă reda rapsodia luminoasă a primăverii, încântarea naturii în faţa mângâierilor soarelui. Îmi pare rău, dar nu aveţi decât două alternative. Citiţi cu plăcere şi apoi ieşiţi puţin pe fereastră pentru a saluta primăvara abia sosită în oraş sau săriţi peste aceste fragmente, la fel cum făceam şi eu, în adolescenţă, cu pasajele descriptive din operele lui Sadoveanu.

Plimbaţi-vă. Oriunde aţi fi, coborâţi din maşină, lăsaţi durerile în pat şi plecaţi de lângă ele, abandonaţi măcar pentru zece minute jocurile de pe calculator, luaţi ciorba puţin de pe foc şi ieşiţi la o scurtă plimbare. Momentele acestea primăvăratice nu vi le va mai aduce nimeni şi nimic înapoi. Şi fiţi recunoscători. Pentru soare. Pentru viaţă. Pentru familie şi prieteni. Pentru această nouă primăvară.

Mulţumiţi ochilor pentru că puteţi vedea zâmbetele celor din jurul vostru. Pielii pentru sensibilitatea ei, datorită căreia simţiţi totul. Urechilor pentru că puteţi auzi cuvintele frumoase şi cântecele preferate.

Mergeţi pe drum şi observaţi plantele, gâzele şi păsările care revin la viaţă odată cu soarele. Câinii latră parcă mai voioşi ca niciodată. Mergeţi pe drum şi răsfăţaţi-vă un pic cu mângâierea adierii calde.

Bine ai venit, Primăvară!